Tue26thOctober

Intoarcea spre casa

17 septembrie, vineri.
Echipajul de sacrificiu e gata sa ia marea in piept. Baietii se asteapta la vant tare din fata, mers in volte, valuri care stropesc si franeaza, vreme rece de toamna. Cambuza e plina, avem apa si motorina, asa ca parasim Ormos Panagias avand destinatia Insula Diaporas – golful ingust si linistit – pentru o baie in Egee! Doar e vacanta si pentru Dan si Cristi. Dupa 2 mile ancoram in golf langa singura barca prezenta. Facem o baie pe cinste, apoi plecam spre S cu motorul si vant slab din fata de-a lungul coastei Sithoniei. Trecem aproape de plaje frumoase, inconjurate de verdeata, iar Dan face astfel o miniprospectie pentru o eventuala croaziera in zona cu piticii lui, anul viitor.

Creste vantul si la fel valurile. Tot din fata. Dupa 6 ore de mers cu motorul, intram in Golful Sarti si ancoram in dreptul unei plaje, la adapost, ca sa realimentam rezervorul cu motorina. Adica se ridica o canistra pe punte si se trage continutul ei cu un furtun in rezervorul de Trabant. Mult mai usor de operat pe apa calma si pozitie orizontala a barcii. Baietii profita si mai fac o baie rapida. La 17.30 plecam spre Limnos, Mirina, pentru formalitatile de iesire din Grecia. Dupa o noapte de mers cu motorul cu vant din fata, apoi calm plat, sosim la 4.30 in Mirina. Ne culcam rapid.

Sambata, 18 sept.

Primim ok pentru plecare si la 14.00 ne dezlegam de la cheu. Ocolim insula prin sud si mergem iar cu motor non-stop pana la Dardanele. La 6.00 dublam farul de pe partea europeana si ne angajam pe cele 36 de mile pana la Gelibolu, capatul nordic al stramtorii. Norii se aduna in prova, spre Marmara si o pacla scade vizibilitatea la 2-3 mile. La Gelibolu, pe langa plinul cu motorina, speram sa putem lua o prognoza de pe internet. Ora 16.00. Sosim in Gelibolu dupa o mica intamplare neplacuta, adica pana prostului.

Motorul a consumat mai mult ca de obicei mergand cu vant si curent din fata, iar baietii au facut 2 volte pana am reusit sa realimentez. Portuletul pescaresc din Gelibolu ne asteapta cu un loc liber la cheu in dreptul restaurantului. Nu se plateste cheiajul, insa facem ceva consumatie la restaurant dupa ce rezolvam problema motorinei. Cu un taxi, am alimentat cu 1.37 euro litrul de motorina. Asta e, stiam ca e scump in Turcia, dar nu avem incotro.


La 18.00 plecam spre Marmara si Istanbulul de care ne despart 120Mm. Din pacate, prognoza luata de pe meteor.gov.tr se adevereste, adica vant slab din fata, deci motor. Noroc cu prietenul nostru pilotul automat. Ne tinem in afara rutei vapoarelor, spre N, dar tot avem parte de adrenalina. Cristi ma trezeste spunandu-mi ca vine un vapor care are lumini ciudate. Sar din cuseta si vad o etrava maaaaare foarte aproape, cu lumina verde si cele 2 albe de la catarge aproape suprapuse. Riscam sa ne tangentam traiectoriile. Arunc pilotul automat pe bancheta si intorc barca la 90 de grade spre coasta. Cand trece pe langa noi fieratania, am senzatia ca e la 50m. Cristi imi spune ca a stat cuminte in ancora, apoi brusc s-a pus in miscare aprinzandu-si cu intarziere luminile de navigatie. Fara o veghe atenta, cine stie…? Dupa asta, drum monoton in duduit de motor pana la 20 mile de Atakoy.

In sfarsit la ora 13.30, dupa 255 Nm din Hakidiki, ridicam si noi velele. Ce placere! Vant strans, forta 3-4, valuri mici. Dar doar pentru doua ore pentru ca apoi sa se roteasca din fata si sa se intensifice. Luam o tertarola si mai mergem cu vele inca o ora, mai spre larg decat ne dorim, dar e navigatie cu vele… Cand rafalele ating 35 de noduri strangem focul si pornim motorul ca sa ne putem apropia de Atakoy. Intram in port la 17.30 si, spre dezamagirea lui Cristi, decid sa innoptam aici. Cerul a devenit amenintator, iar vantul sufla perfect din fata. Oricum trebuie sa facem plinul cu motorina si sa luam o prognoza meteo. Odihna aici ne costa 50 de euro, asa ca facem dusuri prelungite, spalam puntea prima data cu apa dulce de la plecarea din tara, ca sa simtim ca a meritat. Oricum, in prag de seara, cu perspectiva unei furtuni din fata nici nu ma gandesc sa ma intorc spre alte porturi mai ieftine si mai indepartate de Bosfor. Seara, savuram un vin de Limnos in acopaniament de suierat de sarturi.

Marti, 21 septembrie.
Dimineata, pregatim focurile de furtuna, mai facem o mica aprovizionare si la ora 16.00 plecam spre Bosfor. Curentul este foarte puternic si impreuna cu vantul tare din fata concura la viteza de 0,7 – 0,8 noduri lui Allegro. Nu am incotro si accelerez pana la 2000 turatii/ minut si asa atingem 1,7 noduri. Asta pana ce depasim Cornul de Aur cu fierberea lui permanenta de pasagere de toate felurile care vajaie de jur imprejur si fac valuri mari. Intram apoi in contracurent si avansam rezonabil cu 4 noduri. Bosforul e spectaculos la orice ora si pe orice vreme. L-am parcurs de zeci de ori si tot ma fascineaza. Pulseaza de viata tumultoasa, culoare si ritm. Si toate astea, pe fundalul unor nori negri spre Marmara care, odata cu inserarea, devin apocaliptici.

Spre Marea Neagra e ceva mai bine, dar tot ma gandesc la o escala scurta in gura Bosforului pana se lumineaza de ziua. Deocamdata suntem cu ochii pe cele 3 pasagere mici care vor sa imparta cu noi acelasi spatiu. Doua merg bord in bord spre aval, iar eu ma incapatanez sa tin prova intre ele intrucat sunt flancat de alte 2 vase care ne depasesc. Cu ceva vreme inaintea impactului, unul dintre cele 2 pasagere care coboara se da cativa metri intr-o parte si face loc. Observam ca timonierul de pe celalalt vas se joaca cu telefonul mobil… :). Noaptea ne gaseste in dreptul Golfului Bebek si la ora 23.00 cand acostam intre doua pescadoare.


Miercuri, 22 septembrie.
Dupa ce am dormit 4 ore, la ora 5.30 dublam farul Rumeli. Intram in Marea Neagra. Ne intampina cu vant de 25 de noduri si rafale de 33 din N-E. Strangand vantul la limita, putem pune prova pe Mangalia, insa deriva va avea grija sa faca lucrurile mai putin simple. Valurile au 2-3 metri si pun repede la incercare stomacurile echipajului. Unii prefera sa stea la carma ca sa aiba activitate, altii sa se lungeasca pe punte in stropeala valurilor. Barometrul a crescut in 3 zile de la 1008 la 1020 hPa. Nu am mai vazut presiune asa ridicata de mult timp, dar starea generala este proasta. Ne simtim foarte obositi. Se pare ca nici presiunea nu ne prieste. Lumina rasaritului este apocaliptica pe sub norii grosi. De fapt, sunt fronturi inguste de nori de ploaie care vin, ne uda putin si pleaca spre Istanbul. Vorbind cu gura stransa ca sa nu lase orificii descrise lichidului din stomac, Cristi spune ca e bine ca avem vant, chiar daca e aproape din fata. Valurile sunt dese si neregulate si ne franeaza mult. Media este pe la 4 noduri, intre plescaituri si bubuieli la caderea de pe val. In cabina ai impresia ca se rupe barca peste tine, scartaie si bubuie sinistru insa sunt obisnuit si reusesc sa adorm putin, cu picioarele pe masa ca sa nu cad din pat. Il schimb pe Dan pe la 13, fara nicio placere, as dormi intruna… Simt si eu o jena la stomac, asa ca reununt la ness.

La pranz, fac niste sandwichuri cu salam si cascaval care-l conving pe Dan sa se aplece peste bord si sa se rasteasca la mare :) Cristi zace in continuare si refuza orice mancare. Nimeni nu e prea fericit. Dan ar cobori in cabina, dar se teme… atipeste putin, chircit pe bancheta de sub vant din cockpit. Pe la 17 ma schimba la eche Cristi, care si-a intrebuintat vointa pentru a se face util. Allegro isi face loc printre valuri cum poate, iar noi zacem incercand sa dormim. Seara cinam, alune si biscuiti. Barometrul a mai crescut putin si cerut s-a mai degajat. Pauzele cu cer senin dintre nori sunt tot mai mari si moralul creste simtitor. Baietii se autoironizeaza pe tema raului de mare (care s-a mai diminuat) spunand ca si-au dorit vant, asa ca trebuie sa fie multumiti! Noaptea trece linistit, sub lumina lunii pline, vantul a scazut putin, iar valurile s-au distantat si il supara mai putin pe Allegro. Pacat ca directia este prea din W…


Joi, 23 septembrie.
Cam la fel ca ziua de ieri, doar ca cerul e mai prietenos. Nu-mi aduc aminte decat ca spre seara vedeam departe in babord tuguiul inalt al lui Maslen Nos care margineste spre Sud gollful Burgas. Adica suntem in dreptul Bulgariei. Apusul ne incanta cu degradeuri “chicioase”, cum ar spune Oana :) Noaptea trece la fel de linistit ca si prima si cand ma trezesc vad mogaldeata inalta a capului Emine ce margineste spre N Golful Burgas. Adica am mers cam 40 de mile peste noapte. Este deja vineri si avem toate sansele ca seara sa ajungem la Balcik. Vantul s-a obraznicit si ne obliga sa mergem si mai mult spre W asa ca strangem genovezul si pornim motorul. In felul asta reusim sa tinem prova pe Cap Kaliakra, iar apusul ne gaseste la jumatatea distantei de la el si Sabla.

Facem 2 volte scurte ca sa ne indepartam de stanci. Cand suntem aproape de Sabla, curentul de apa din fata are 2 noduri.  Fara motor am fi stat jumatate de zi aici mergand in volte. Dar odata dublat Sabla, coasta ne permite s-o luam spre stanga si ne grabim sa oprim motorul. Cu vele avem 6 noduri pe logh si 5 pe GPS, iar pe masura ce ne indepartam de sabla, GPS-ul indica 5 noduri.


Vedem bine farul de la Mangalia si chiar luminile de la santierul naval. Gata, ne simtim ca si ajunsi. Dan nu mai poate de somn si se retrage in cabina. Cristi si cu mine savuram aceste ultime 2 ore de navigatie frumoasa si incercam sa ne umplem cu ele cat sa ne tina pana vara viitoare. E timpul sa scriu cateva cuvinte despre Dan si Cristi. Dan Szabo este prieten vechi din Cluj cu care am mers candva la catarare si care a invatat sa navigheze facand un curs de o saptamana in Croatia pe un yacht inchiriat. De atunci in fiecare vara a inchiriat veliere in Grecia si Croatia si a invatat repede, pe propria-i piele cum e sa fii skipper.

Cu Allegro a venit numai la intoarcerile din Grecia, o data in 2006 si inca o data in 2008, de fiecare data avand parte de mare agitata si vant tare din fata. Un companion ideal, cu mult umor si aptitudini tehnice pe care nu-l sperie un vant de forta 7 in plina mare sau o intrare in port cu val din pupa de 4 metri. Cristi Patru este prietenul meu din Sibiu, care ultima data a fost pe mare acum 12 ani cu Allegro in Marmara. El a venit la bord senin, fata sa aiba habar de termeni specifici gen tribord, babord, tertarola, scota, funga… Are o rabdare de fier si tenacitate care-l face ca in final sa controleze lucrurile. Tirul de replici ironic-rautacioase ale skipperului nu l-a putut tempera, dar nici nu l-a afectat prea mult. Si el are o doza mare de simt al umorului, ca altfel nu ar rezista pe Allegro mai mult de cateva ore. Iata ca suntem deja in bazinul portului Mangalia.

Vacanta s-a terminat. Fac o acostare cam abrupta, dar nu scufundam pe nimeni si nici Allegro nu este atins. Ma consolez spunandu-mi ca in aviatie se spune despre o aterizare ca fiind reusita daca nimeni nu are maini sau picioare rupte, iar daca avionul poate decola din nou inseamna ca aterizarea a fost perfecta … :) Privind rapid in urma, pot spune ca a fost cel mai frumos concediu pe mare. Nu ne-am certat deloc, nici macar o data. Sigur ca au fost momente tensionate in care am ridicat tonul unul la altul in timpul manevrelor, dar nimeni nu s-a suparat. De pilda, Cornel la sosirea in Samotraki nu mai voia sa traga la cabestan pentru ca nu intelegea de ce daca am trecut linia de sosire intr-un sens mai trebuie sa facem si invers :) El trebuie sa inteleaga, nu sa execute pur si simplu.

Iar perioada in care am stat pe barca cu Dana si Alexandru a fost speciala. Foarte stresanta pe de o parte pentru ca nu voiam sa ii expun niciunei furtuni si foarte bogata pe de alta parte. Nimic nu se compara cu a-ti vedea copilul facand 2-3 pasi poticniti in prima zi si dupa 2 saptamani sa il vezi alergand pe plaja sau pe punte.
Pacat ca nu am putut merge la ultima regatta din acest an, dar despre asta va va scrie Cristi Ilea.
End of story :)

Adauga un comentariu