Mon31stMay

BSIR 2010. Day 1.

Prima participare la o regatta. Oh boy, oh boy.

Am ajuns in Marina Balchik alaturi de celelalte ambarcatiuni cu spirit competititv din .ro
Soare, voie buna si emotia anticipativa a zilei concursului – in care nu stiam exact ce-o sa m-astepte sau ce-ar trebui sa fac. Eram excitat sa iau parte la o prima regatta. Strategia mea personala era sa-mi folosesc la maxim competentele specifice din domeniu (vagi spre inexistente) incercand sa stau cat mai putin in calea echipajului competent si cu urechile ciulite la comenzi.

Lupta cu vantul a fost insa foarte zen, ca sa nu zic ‘no combat’. Prognoza meteo se anunta o zi majoritar lipsita de nerv. Echipajele au fost instruite sa astepte pe mal pana oficialii cursei vor hotari cand/daca va fi cazul sa declare startul. Ceea ce s-a-ntamplat pe la 11, cand toate barcile au fost invitate sa treaca pe la cheiul politiei de frontiera din Balchick.

O imagine mai rara, vreo 25 de yachturi stand la coada (la propriu) pentru formalitatile de parasire a spatiului maritim bulgaresc.

Un vant aproape inexistent pe care ne aproape puneam problema depasirii liniei de start :) Si totusi startul a fost dat, insa primele 8h au fost diametral opuse filmelor pe care le-aveam eu in cap despre competitii de yachting. Nu tu valuri, vele pleznind de vant, doar o balteala lenesa. O tensiune competitionala in care nu se intamplau prea multe lucruri. Ganditi-va la un joc de curling – ma rog, in masura in care nu sunteti pasionati de curling :) Ore la rand cu acelasi peisaj, pandind infime intetiri ale vantului, date in vileag de mici incretiri ale apei. Inca un moment in care am realizat ca exista si aspecte mai putin glamour ale yachtingului :)



Goneam cu ~0.5 noduri, iar din cand in cand mi se parea chiar ca vantul ne impinge inapoi :) O parte din barci reusisera totusi sa se distanteze incet, beneficiind de o velatura mai generoasa. Macar era o zi cu soare. Pana a inceput sa ploua :) veste nu neaparat proasta, o schimbare de conditii atmosferice nu putea sa insemne decat un lucru bun. Vantul nu s-a intetit insa foarte tare nici atunci.


La un moment dat, Mihai mi-a sugerat sa parasesc puntea sa nu ma ud si eu degeaba. Am chibzuit putin, am cantarit impactul actiunilor mele asupra bunului mers al lucrurilor si mi-am dat seama ca pot sa ma duc sa ma culc linistit :)

M-am trezit dupa ploaie insa tot in rada la Kavarna, nu foarte departe de locul in care parasisem puntea. Incet-incet lucrurile au inceput totusi sa se mai miste nitel, Cristi devenind cowboy eolian incercand sa prinda cat mai mult vant in gennaker.

Pana in momentul in care a inceput vantul. Brusc, pe la amurg. Nodurile au inceput sa se adune sub coca, 5, 6, 7.9kt!. Incepea sa mai aduca a regatta. Undeva putin inainte de capul Kaliakra, zburdand asa cum ii prinde bine unei barci cu vele.

Am reusit sa ne apropiem de urmatoarea barca, Bora – care a crescut de la o luminita in zare la o forma definita la cateva sute de metri distanta.

Cand toate ne mergeau din bine in foarte bine, un poc si o falfaiala de gennaker ne-a proiectat intr-un scurt moment de panica, tras de scote si dat jos gennakerul care falfaia energic. Cateva minute mai tarziu situatia era stabila dar vela s-a dovedit rupta si inutilizabila.

Noroc ca vantul nu ne-a mai parasit si acum aveam, pe langa vant propulsor si un scop palpabil – depasirea Borei.

Rasaritul ne-a prins in Vama. (vezi twitter) iar pe la 8 ne apropiam de intrarea in portul Mangalia, la aprox un minut in pupa Borei – de care ne apropiam incet, inca mai aveam sansa sa depasim. Ceea ce nu s-a intamplat pana la urma, Bora a trecut linia de sosire cu putin inaintea lui Allegro. Chiar si-asa, nu putem fi decat recunoscatori pentru un partener de joaca care a adaugat adrenalina ultimei parti a cursei.

Am ajuns in Mangalia dupa 20 de ore de start obositi, nedormiti, nu cel mai frumos mirositori, dar voiosi si incantati de drum :)

Adauga un comentariu